Crăciun plin de Lumină și Iubire, Fii ai Luminii!

craciun

Cuvântul Crăciun este un cuvânt care atunci când il spuneam ca și copil, mă făcea să văd deja bradul verde, plin cu bomboane și globulețe poate de cele mai multe ori din lemn, dar mirosul cetinii de brad, și al cozonacului, și al tuturor bunătăților de pe masă mă făceau să simt că trăiesc ca intr-un vis, un vis pe care copilul din mine il dorea să dureze mai mult decât zilele de Crăciun, il dorea tot timpul mai ales la gândul frumuseții oglindite pe fețele oamenilor veseli, fericiți, in tot acest timp al sărbătorilor.

ACUM, imi doresc să revăd din nou acele fețe luminoase ale oamenilor simpli, joviali care nu au uitat să il omenească și pe cel care nu are, sau nu poate avea ceea ce fiecare ar putea avea pe masă de sărbători, și nu numai, acele fețe care știau să se bucure din lucruri mici. Pot să spun că pentru mine, acest cuvânt “Crăciun” este ca și pentru alții, incă un “cuvânt dumnezeiesc al limbii române” (”Originea Cuvântului Crăciun” de Gabriel Gheorghe).

Sărbătorit din perioada pre-creștină, când străbunii numeau această sărbătoare Ziua Timpului Nou, Crăciunul a fost asociat cu focul și lumina. Este sărbătoarea legată de cultul soarelui, al focului și al bradului, copacul veșnic verde, copacul sacru.
Cuvântul Crăciun provine din termenul “kercun” – “buturuga care arde”, pornind de la ritualul focurilor și al rostogolirii buturugilor aprinse, de pe munți. Dacii urcau pe munte sau pe un deal mai inalt și rostogoleau de acolo buturugi rotunde aprinse – simbol al Soarelui care se reinnoiește. Incă mai există români care păstrează obiceiul de a rostogoli de pe deal roți de foc, sau ard in vetrele lor buturugi intregi, cu aceeași semnificație care o aveau pentru străbunii nostri. Buturuga care ardea in vatră, simboliza Anul vechi. Focurile erau aprinse pentru moarte și renaștere, adică pentru Nașterea Timpului Nou. Mai mult, străbunii iși luminau casele și curțile ca Soarele să iși incarce puterile. Sărbătoarea Crăciunului era ținută până la Bobotează când Zamolxe și preoții lui binecuvântau apele și focurile.

In “Dacia Secretă”, Adrian Bucurescu spune despre Crăciun că mai era cunoscut și sub numele de “Ziua Fiilor Cerului” pentru că acest cuvânt Crăciun vine de la ceea ce tracii au numit BELA-GINES “Nașterea Curată”.

Termenul de Crăciun este numele popular dat Logosului Divin, al Cuvântului lui Dumnezeu, păstrat până in zilele noastre de azi.

Imi amintesc una dintre legile lui Zamolxe – “Domnul Dumnezeu iși are ființarea in Focul Viu. Și cu Focul Viu Domnul zămislește sau pierde lumi. Dumnezeu, creatorul a tot ce există, se află in cerul de purpură și este Focul Viu care a existat dintotdeauna in lumină sacră.”

Și eu, și tu, și fiecare, după cum se simte, face parte din acest neam, al tracilor, cel mai numeros din lume după spusele lui Herodot, neam al geto-dacilor condus in baza Legilor Belagine, cel mai vechi cod de legi scrise din lumea antică, legi pe care străbunii le invățau pe de rost ca să treacă dintr-o generație in alta. Faptul că suntem incă aici, la un alt Crăciun, este o dovadă de necontestat că suntem o continuitate, un fir neintrerupt al acestui popor, indiferent de ce au spus și/sau spun sau au făcut și/sau fac alții.

Un Crăciun plin de Lumină și Iubire să fie casa fiecăruia, nu doar de sărbători, indiferent că suntem români sau alte nații! Să fim doar Oameni Buni care să trăim ca Fii ai Luminii, având lumină și iubire pentru noi și mai ales pentru cei care vin după noi!

 

Advertisements