Vindecarea Cosmică

Lună Plină în Fecioară, 12 Martie 2017 – Vindecarea Cosmică

Natalia Alba
9.03.2017

Preaiubiților,

Acest nou val în care ne aflăm scufundați de când cu Eclipsele, poate fi simțit ca și cum am trăi într-un dans constant între acceptare și eliberare, ne precipităm în necunoscut, fără a avea o viziune clară spre ce ne îndreptăm. Acest lucru împreună cu Soarele în Pești, în opoziție cu Luna Plină la 22 grade în Fecioară, pot fi simțite ca și Forțe diferite, în interiorul nostru, care creează haos și rezistență. Adevărul este că aceste energii ne ajută să respingem ceea ce nu este aliniat cu Dorința Sinelui Superior, oferindu-ne vindecarea cosmică necesară, astfel încât putem unifica aceste forțe opuse pentru a da naștere noului, care este ceea ce cauzează de fapt percepția iluzorie a haosului.

În timpul Lunii Pline și de asemenea în timpul acestei luni, simțim cum Yin și Yang aceste esențe opuse, se ciocnesc pentru că avem Soarele în opoziție cu Luna în Fecioară, împreună cu Neptun, Chiron, Mercur și Nodul Sudic în Pești, în timp ce, de cealaltă parte avem pe Venus și Marte care rămân în Berbec până în 10 Martie, Uranus și Saturn în semne de foc, invitându-ne să ne unificăm dorințele noastre mai înalte cu cele inferioare.

Peștii ne invită să vedem dincolo de realitatea noastră umană și să pășim în oceanul vast al tărâmurilor noastre interioare, devenind Unul cu aspectul nostru care este capabil de a transcende dincolo de terestru și de a descoperi noile realități care chiar dacă sunt nevăzute de ochii noștri umani, sunt la fel de reale ca și lumea densă pe care o experimentăm fizic. Este o minunată călătorie interioară, atât timp cât nu uităm aspectul nostru pământesc, care are nevoie de atenție și îngrijire.

Pe de altă parte, Fecioara ne invită să ne sprijinim pe noi și scopul sufletului nostru în realitatea concretă. Pentru că Luna Plină are loc la 22 grade în semnul Fecioară, acest lucru este o altă confirmare pentru noi de a aduce lumile noastre interioare în fizic, pentru că numărul 22 este numit Maestru ca și o amintire pentru noi de a stăpâni în arta coborârii creațiilor noastre sufletești în planul material, având mai întâi echilibrul necesar în interior. Acest lucru nu înseamnă doar construirea în eter fără a da formă, ci este și bucuria pentru aceste viziuni sufletești în planul fizic.

Semnul pământesc al Fecioarei, condusă de Mercur, este leagt de Arhetipul Fecioarei care nu este nicidecum legat de celibat. din contră are de a face cu Arhetipul Divinului Feminin, al înțelepciunii, purității și integrității – îngrijind și iubind tot ce atinge. Fecioarei îi place să servească umanitatea, ceea ce îi oferă bucurie și scop. Sensul pur și iubitor pe care le posedă Fecioara, de a avea grijă de alții, fără a uita de sine și de aspectele practice ale viații, vor fi accentuate în timpul acestei Luni Pline, oferindu-ne un echilibru în timp ce avem toate planetele în Peștii Visători, care ne-ar putea face să cădem în capcana de a contempla doar ceea ce ne dorim, dar fără să ancorăm pe deplin viziunile noastre interioare, în planul fizic.

În acest moment, noi echilibrăm aceste esențe opuse/ polarități, din interior, pentru că 1 3 este numărul 4 în formă redusă. Peștii și esențele feminine și intuitive, au nevoie de înverșunarea arzătoare care ne inconjoară încă, precum și de practibilitatea Fecioarei de a aduce lucrurile la lumină. Peștii ar locui mereu în liniștea tărâmurilor mai înalte și Fecioara îi ajută pe Pești să coboare esența lor iubitoare în planul fizic, pentru că Fecioara știe că suntem născuți pentru a fi de folos în planul fizic.

La nivel cosmic, avem în continuare influența T pătrat între Uranus, Jupiter și Pluto. Pentru unii, aceasta poate declanșa frici, dar acest lucru vă ajută să vă eliberați din punctul în care creați o limitare în loc de expansiune. Pluto în Capricorn, va fi într-un trigon de echilibru cu Soarele și Luna, care va fi un semn bun pentru ca noi să transformăm emoțiile noastre inferioare și vindeca ceea ce sinele egoului uman percepe ca pe un atac, într-o amintire iubitoare pentru ca noi să învățăm iubirea necondiționată și compasiunea.

Pluto în trigon cu Soarele și Luna, este un moment puternic pentru a ne îmbunătăți simțurile noastre non-fizice, pentru unii dintre noi care au început să îmbrățișeze natura noastră cosmică în mod natural, și ne deschidem pentru a face contact cu companionii noștri stelari și mai presus de toate cu Sinele nostru Unificat care este mereu acolo pentru a ne ghida – cât timp durează călătoria noastră pământească. Este într-adevăr un timp în care dacă ne acordăm la ritmul Universului, am putea primi mai multe revelații pentru următorul pas pe calea noastră precum și pentru cei care sunt în căutarea sufletului, și au nevoie de mai multă călăuzire cu privire la misiunea sufletului lor.

Un alt aspect al acestei Luni Pline, deși considerat ca unul minor, este că Luna Plină în Fecioară ne aliniază strâns cu stelele fixe – Denebola și Alkes. Se spune că aceste stele vor provoca tensiuni, dar după cum probabil știți, pentru mine, planetele, stelele și alte corpuri stelare pur și simplu există, și chiar dacă unele dintre ele reprezintă anumite aspecte din noi înșine, ele nu sunt acolo pentru a ne face rău sau a ne ajuta, ci ele pur și simplu au experiența lor proprie, oferind esența lor iubitoare, care este cea de A FI. Noi suntem cei care trebuie să direcționăm aceste forțe cosmice exterioare, de a construi sau a distruge. Alegerea ne aparține, precum și ceea ce percepem – facem – cu ele.

Aș dori să vă împărtășesc mai multe despre aceste aspecte, pentru că este adevărat că nu este posibil să se acopere toate evenimentele cosmice într-un singur articol, dar pentru mine, nimic nu este minor în astrologie și în Creație, pentru că indiferent cât de departe este sau pare a fi de percepția noastră umană, toate au un impact în cadrul vieții noastre, căci toți suntem Unul într-o călătorie cosmică de a ne reuni su Sursa, având propria noastră experiență unică.

space-2090332_960_720

Denebola, așa numita Coadă de leu, din constelația Leu, ne oferă putere, înțelepciune și noblețe, căci puterea poate veni numai din umilința și puritatea pe care o deținem în interior. Suntem invitați să direcționăm acest foc cosmic în crearea a ceva eficient, care nu ajută doar sinele ci pe Toți, căci aceasta este ceea ce ne amintește Fecioara în timp ce încă se scufundă adânc în apele Peștilor.

Alkes, o stea portocalie, din baza Cupei, Constelația Crater, în limba arabă înseamnă literalmente, cadou. În astrologia antică a fost considerată că oferă generozitate și de asemenea cea care dă posibilitatea de a lucra cu simțurile noastre interioare, care în aceste vremuri în Pești și chiar mai mult având și pe Neptun în acelați semn, este un dar cosmic pentru ca noi să ne deschidem spre cosmos și să începem să îi acceptăm minunile – și numeroasele mesaje – care ne sunt trimise și care datorită credinței noastre limitate de a ne vedea ca inferiori, ființe umane fără speranță și nechibzuite, nu le permitem în viața noastră ca pe un aspect natural al naturii noastre Divine.

Luna Plină în Fecioară vine și într-un moment în care o mulțime de suflete au pășit în propria lor călătorie de a deveni ființe suverane libere responsabile pentru propriile experiențe de viață și creații. Este o lună care ne amintește că puritatea pe care o reprezintă Fecioara, poate exista numai atunci când ne eliberăm de traume sufletești, de implanturi vechi care există încă în interior, încercând să doboare adevărata noastră esență și voință de a fi de folos.

Acesta este și motivul pentru care suntem imersați cu energiile iubitoare și vindecătoare ale Peștilor, și mai ales ale vindecătorului cosmic așa cum îl numesc eu pe Chiron. Aceasta este o binecuvântare pentru sufletele care încă curăță implanturile karmice, și îndeplinesc contractele sufletelor lor, precum și pentru sufletele ascensionate aflate la un nivel diferit, pentru a se detoxifica de ceea ce sinele nostru inferior are reticență de a elibera. Activăm tot mai mult esențele care au obișnuit să doarmă în corpurile noastre (ADN) precum și în noi înșine, și cele de a fi sensibili și a acționa în calitate de proprii noștri îngrijitori în acest moment crucial.

Este important ca în tulburările eclipselor a căror frecvență este încă foarte prezentă, să avem grijă de vehicolele noastre fizice, pentru că foarte mulți dintre voi experimentează dureri puternice de cap, dureri ale coloanei vertebrale, unde are loc în principal ascensiunea noastră, pe măsură ce continuăm descendența noastră din Prezența EU SUNT. Mai multă lumină, printre alte senzații în la treilea ochi, gât, timus, și anxietate pentru că schimbarea procesului chimic al creierului noastru nu este un proces ușor. Amintiți-vă că aceasta este o parte naturală a procesului nostru de regăsire a adevăratei esențe cristaline, care este un proces foarte lung și în care trebuie să luăm în considerare faptul că noi de fapt ne modificăm natura existeneei noastre la un nivel mult mai înalt.

Densificarea corpurilor noastre de la baza de carbon în ființe cristaline nu este un proces de o zi, și transformarea celulară care are loc în interiorul corpulu nostru trebuie să fie tratat ca unul dintre cele mai importante lucruri pe care le facem în fiacre zi și nu numai într-un anumit moment pe calea ascensiunii noastre, atunci când simțim durerea fizică. În cazul în care considerați că este important de a face doar munca interioară, dar să vă lăsați corpul fără o îngrijire adecvată, atunci încă trebuie să înțelegeți că este prima dată când în cadrul Creației, ascensiunea se realizează într-un corp fizic și este datoria noastră sfântă, pentru că noi călătorim în această experiență umană, să avem grijă de corpurile noastre ca și vehicole sacre care ne permit să trăim o expriență fizică.

Citiți și vizionați despre ascensiune, dar apoi în viața de zi cu zi vă hrăniți cu lipsă de iubire și diminuați cu alimente slabe? Aceasta nu este o cale pe care noi lecturăm informații dar când ajungem acolo continuăm să instigăm separarea și lipsa de respect pentru corpurile noastre. În calitate de suflete care ascensionează, complet conștiente de scopul pentru care suntem aici, urmăm ceea ce spunem, facem ce zicem și simțim, cu iubire pentru Toți, pentru că aceasta este singura cale de a Fi.

Am ales ca în fiecare moment, in orice condiție, să acționăm cu integritate, iar dacă nu o facem ne tratăm cu compasiune – descoperind traumele care se ascund încă adânc în sufletele noastre și care ne împiedică să ne exprimăm pe deplin esența luminoasă a iubirii, în fiecare clipă.

Aceasta este o Lună Plină pentru a prelua puritatea care este deja acolo, căci noi ne-am născut puri și în bucurie. Trebuie doar să îndepărtăm umbrele cu care sinele nostru uman acoperă lumina. Trebuie să descoperim toate straturile egotice iluzorii pe care le-am construit sub falsa premisă a siguranței noastre și de a începe să acceptăm darul cosmic de a fi complet deschiși, de a iubi, a da, a primi, de a ne transforma în ființele superioare care suntem cu adevărat.

EU SUNT o Ființă de Lumină și Iubire – un călător cosmic – încarnat într-un corp uman pentru a fi de folos și de a experimenta un tărâm pământesc care mă ajută să îmi aduc aminte de magnificul existenței mele ca și Copil al lui Dumnezeu. EU SUNT deja o ființă pură înțeleaptă și umilă, strălucind Esența mea unică – în Iubire Divină și compasiune pentru Toți – și tot așa sunteți și voi.

În lumină, în iubire și de folos,
Natalia Alba

http://www.starseedsoul.com

www.facebook.com

Advertisements