Pământul se Schimbă sub Noi

Pământul se Schimbă sub Noi

c8672b780d85970afec18051bbf3eb90.jpgSandy Ibrahim
9 Ianuarie 2018

Puteți să simțiți?

Pământul se schimbă sub picioarele noastre. Planeta noastră nu mai poate susține felul de viață pe care suntem obișnuiți să o trăim. Planeta noastră, Mama noastră a tuturor, ne spune în mod incert că status quo-ul nu este sustenabil. Cu sau fără cooperarea noastră, situația noastră actuală se apropie de final.

Dacă putem avea încredere în cei peste 15 000 de oameni de știință din 184 de țări care au emis un avertisment în noiembrie anul trecut, atunci trebuie să ne confruntăm cu faptul că suntem în mijlocul unui eveniment de dispariție în masă, creat de om și că statu-quo-ul este în ruină.

Cu toate acestea, pe fondul status quo-ului, majoritatea dintre noi așteaptă ca liderii să rezolve acest lucru în timp ce rămânem implicați în negarea noastră, în cinism, critică, diviziune, opinii corecte, traume personale și căutarea unui confort.

Poate că unora dintre noi pur și simplu nu le pasă. Ne vedem ca pe niște urme într-un univers infinit și știm că Pământul se va regenera. Am acea perspectivă. Dar, dacă nu ne pasă de relația noastră cu Viața, de ce să ne mai pese de ceva? De ce să ne dăm jos din pat?

Dintr-o perspectivă pur științifică, schimbările climatice nu au fost cauzate de faptul că liderii noștri greșesc, este rezultatul creșterii numărului de oameni care conduc mașini, zboară și consumă carne. Oamenii la fel ca mine și ca voi, care trăiesc în confort, în timp ce închid ochii la ceea ce se întâmplă cu restul lumii.

Sunt absolut complice în schimbările climatice, și la fel sunteți și voi. “Dar, dar,” aud pe toți spunând “, o persoană nu poate face atât de mult. Guvernul, afaceriștii, ei sunt cei care iau deciziile de a face foraje, de a construi conducte, de a fabrica, de a arde cărbunele. Ei sunt răufăcătorii reali.”

Dacă școala medie ne-a învățat ceva, este că nu există un astfel de lucru, ca un părinte nevinovat. Dacă avem ceva de câștigat prin acțiunile imorale și stupide ale liderilor noștri, atunci suntem complici. Dacă știm mai bine și nu ne ridicăm vocea în opoziție, suntem complici. Tăcerea este complicitate.

Și, democrația aleasă, nu funcționează, așa că poate că ar trebui să ne oprim a pretinde că ar trebui să funcționeze. Nu ne alegem mari conducători, pentru că marii conducători ne-ar spune adevărul despre responsabilitateea personală și despre schimbarea colectivă care este nevoie să se întâmple, dar noi nu vrem să auzim asta. …

Este ca și cum vrem ca guvernul să seteze parametri și sisteme pentru a rezolva problema, atât timp cât nu ne cer nouă să plătim pentru schimbare sau nu ne fac să fim inconfortabili. Dorim o mai bună versiune a status- quo-ului.

Conducătorii mari sunt ca și niște mame bune – ne învață despre maniere, responsabilități personale, grija unora pentru alții și este vizibil că cultura noastră s-a aliniat la ceea ce Mama Minunată trebuie să spună.

Ea ne spune scum că are o limită în ceea ce ne poate da. Ne învață despre reciprocitate și poate că învățăm lecția prea târziu. Indiferent că este târziu sau nu, se pare că o vom învăța pe calea cea grea.

Nu, problema nu sunt conducătorii. Avem conducători mari pretutindeni de la David Suzuki la Jane Goodall la Dalai Lama, și oricare altul între ei. Problema este complicitatea noastră tăcută și lipsa noastră de dorință de a ne asuma propria responsabilitate și conducere pentru urmele proprii ce le lăsăm pe această planetă. Suntem mereu acei copii care își blamează părinții că nu ne-au crescut corect.

Noi suntem copilul prins în gândirea magică că o cameră se va curăța singură. Și acum că avem un copil la Casa Albă, suntem pregătiți să vedem că noi l-am pus acolo în mod colectiv? Ne putem vedea în el?

Când aveam copiii mici și mergeau la prieteni, i-am învățat să curețe în urma lor și să ceară politicos dacă vor ceva. Când mergem în camping, luăm totul acasă, dar nu ne gândim deloc la toată mizeria inutilă ce o lăsăm în urma noastră când murim fără ca măcar să dăm ceva înapoi planetei care ne-a oferit totul.

Nu cunosc nici o persoană care a spus că își asumă responsabilitatea pentru urmele sale de carbon. Nici una. Bine, poate una. Dacă sună nebunește, este pentru că așa sunt. Și sunt plină de mizerie. Îmi încălzesc casa. Conduc o mașină. Consum. Am cumpărat lucruri fără să mă gândesc de două ori și de care nu am nevoie.

Eu contribui la această problemă, totuși vreau să mă confrunt cu copiii mei și să le spun că, odată ce mi-am dat seama de amploarea daunelor la care am ajutat să fie create, am făcut tot ce am putut pentru a inversa procesul. Inclusiv recunoscând că m-am înșelat. Inclusiv a scrie despre acest lucru și a avea prietenii mei care să mă numească profet al dezastrelor. Chiar dacă este prea târziu. Dar, chiar acum, nu știu dacă este.

Sunt o ființă umană dezordonată, defectuoasă, ipocrită, cu dureri strămoșești de veacuri și cu înțelepciune care îmi străbat ADN-ul. Sunt o femeie albă născută în patriarhatul care a tratat femeia în mod oribil, timp de milenii, iar tratamentul meu nu a fost la fel de rău ca al multora dintre surorile și frații mei. Am fost complice și mi-e rușine, dar nu voi mai lăsa fragilitatea mea să mă mai oprească.

Nu în fața acestui nivel de distrugere. Nu când mizele sunt atât de mari.

Ceea ce noi facem este greșit și trebuie să scăpăm din ea. Nu ar fi frumos să ne ținem de mâini în timp ce încercăm să facem bine?

Nu știu dacă e inutil. Nu știu dacă această planetă se poate ocupa de toți. În timp ce stau în necunoștință, voi lua banii pe care i-aș putea da la Starbucks și Costco și voi planta copaci în numele meu și al strămoșilor mei. Chiar dacă este prea târziu, în speranța că nu este, dar mai ales pentru că îmi pasă. Îmi voi da căldura mai încet. O să conduc mai puțin. O să călătoresc mai puțin.

Voi înceta să-mi sărbătoresc propriul consum și îmi voi îndrepta atenția asupra restaurării acestei lumi spulberate.

Factura pentru consumul nostru urmează să vină și este a noastră și a copiilor noștri ca să o plătească. Felul de schimbare de care avem nevoie trebuie să se întâmple în mod colectiv, și cu toate acestea în mod individual. Fiecare dintre noi afectează societatea. Guvernele și afacerile sunt compuse din indivizi și suntem cu toții conectați la acest nivel minunat. Putem normaliza dăruind înapoi planetei. Putem face restaurarea noului status quo.

Odată ce știm, nu este responsabilitatea noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru haosul pe care l-am creat și să ne ridicăm drepți în propria noastră viață imperfectă, nefericită, plină de traume? Putem să facem loc pentru paradoxurile noastre și să facem tot ce putem, fără să blamăm, să polarizăm sau să așteptăm ca altcineva să se ocupe de ea în timp ce noi ne așezăm și criticăm? Odată ce știm, nu este timpul să renunțăm la status quo și să ne îndreptăm spre ceea ce știm că este corect? Nu putem nici măcar să încercăm?

Nu este doar planeta noastră care plânge. Sufletul nostru strigă pentru schimbare. Atât de mulți dintre noi sunt îngrijorați, suprasolicitați, roboții de consum încercând să ne dovedească valoarea. Gândiți-vă cât de frumos ar fi să lăsați mizeria asta să plece. Să lucrați mai puțin. Consumați mai puțin. Vreți mai puțin. Oferiți mai mult. Dați mai mult. Plângeți mai mult. Iubiți-vă mai mult. Râdeți mai mult. Pentru a transforma natura noastră industrială în restaurarea noastră și a planetei noastre.

A trăi o viață autentică, conectată și responsabilă ar putea fi foarte distractiv. Cel puțin, ar fi semnificativ. Ar putea fi ceea ce avea în minte Viața când a visat toate acestea.

***
Sandy Ibrahim

http://www.rebellesociety.com

∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Photo credit: Pinterest
Mesajul poate fi postat doar dacă este păstrat in intregime și sunt incluse numele autorului, sursa mesajului și linkul către
https://inaloveworld.wordpress.com
Mulțumesc.
Manuela@inaloveworld ❤
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞

Advertisements