Noua Unitate a Energiei Feminine și Masculine

Noua Unitate a Energiei Feminine și Masculine

Ann Randrup

masculine-and-feminine-energy

Image Artwork by Rassouli 

Acest post este scris de Ann Randrup, Antrenor al Vieții Spirituale, care ajută femeile să preia conducerea și să trăiască cu sufletele lor în libertate și grație.

În întreaga lume occidentală, femeile se adună pentru marșuri, cercuri de frăție și mișcări internaționale, ca niciodată înainte. Pentru prima dată în sute – poate de mii de ani – femeile se trezesc cu adevărat la valoarea lor, eliberând atât bărbații, cât și femeile de vechile tipare distrugătoare.

Din vremurile grecești și romane, femeile nu au avut drepturi egale. Acest lucru se schimbă, iar acum, în cea mai mare parte a lumii, femeile au dreptul de a vota și a avea un servici bun.

Dar mișcările precum #MeToo au postat o problemă ascunsă de abuz și tăcere. Este o tăcere care are rădăcini în mii de ani de cultură masculină dominantă care a făcut parte din tradiția noastră atâta timp încât putem crede că este normal.

Înțelepciunea antică Kogi

Dacă mergem în urmă cu peste 3000 de ani sau mai mult, găsim culturi unde femeile erau la putere.

Excavările și studiile arheologice ale acestor culturi nu prezintă semne de război, arme sau structuri de apărare. Și această înțelepciune veche a femininului este încă în viață în triburile indigene.

“Femeile sunt sacre și trebuie să fie onorate”. Acestea erau cuvintele preotului Kogi, pe care am avut onoarea de a-l întâlni vara trecută.

Cuvintele lui au rezonat profund în sufletul meu. M-am confruntat cu dezonoare și cu relații abuzive. Dar, din fericire, locuiesc într-o parte a lumii unde femeile au dreptul legal de a părăsi o căsătorie abuzivă sau un șef abuziv.

Femeile trebuie să dețină acest drept și să muncească din greu pentru a se elibera din situații abuzive. Revendicarea dreptului vostru este o alegere personală, împreună cu revendicarea libertății.

Suntem cu toții vrednici de iubire și protecție. Și din moment ce venim dintr-o cultură de inegalitate istorică, trebuie să re-învățăm și să ne amintim că suntem cu toții sacri, liberi și avem dreptul să ne exprimăm adevărul.

Toți avem parte feminină și masculină. Și cuvintele preotului Kogi mi-au amintit că pentru a permite părții mele feminine să prospere, am nevoie de partea mea masculină să mă onoreze și să mă protejeze.

Am nevoie ca partea mea masculină să stabilească limite fizice, emoționale, energetice, profesionale și sexuale sănătoase.

Pentru a face acest lucru, să examinăm mai atent caracteristicile de bază ale calităților masculine și feminine:

Puterea feminină

Principiul feminin este receptivitatea, delicatețea, sensibilitatea și intuiția. Femininul are flexibilitate ca și fluxul de apă. Ea poate crea viață și poate îngriji toate lucrurile vii. Își ascultă familia, propria inimă și vocea Pământului. Și își va schimba mintea în consecință.

Puterea masculină

Masculinul ceresc este vizionar, părintesc, susținător, dăruitor, activ și sociabil. Are abilitatea de a stabili structuri și limite și puterea de a proteja femininul și tribul. După cum puteți vedea, masculinul ceresc și femininul divin vin din iubire și sunt potriviți în ceruri.

Deci, unde a pornit totul în neregulă?

La un moment dat în istorie, s-au strecurat frica și puterea. Și, cel puțin 2000 de ani, cultura noastră patriarhală a fost dominată de masculinul distorsionat de frică – care este agresiv, pretențios, în control și rigid.

Chiar și astăzi vedem reacții și agresiuni puternice dacă masculului distorsionat îi este frică de a pierde puterea sau controlul.

Așa cum agresiunea arată corupția agresorului, el va corupe victima în măsuri egale, iar victima începe să acționeze din frică.

Mii de ani de abuzuri au creat un feminin distorsionat și fără putere.

Femininul distorsionat este victimizat, pasiv, se zbate, manipulează și este profund rănit. Ea este prinsă într-un rol de victimă și îi pare rău pentru ea în timp ce îi învinovățește pe ceilalți pentru mizeria ei. Ea va fi geloasă pe alte femei și se luptă cu surorile ei în loc să co-creeze cu ele.

Poate că a ajuns să creadă că singura ei metodă de supraviețuire este să imite masculinul distorsionat.

Revoluția este feminină

Femeile se trezesc la faptul că sunt valoroase și că femininul este sacru.

Ele învață cum să se iubească și să se onoreze pe ele însele și să nu mai acționeze din teamă. Și pe măsură ce ele iartă și vindecă toată durerea și abuzul pe care le-au experimentat, noi toți vom fi eliberați în mod individual și colectiv.

Este timpul să spargem vraja de 2000 de ani de cultură dominată de bărbați. Și pentru a elibera atât bărbații, cât și femeile de tiparele de frică și de distrugere pe care le-am creat.

Avem puterea de a face lumea mai bună – sau de a o distruge. Fiecare dintre noi trebuie să facă această alegere.

Dacă vreți să creați armonie în această lume, trebuie să începeți cu voi înșivă prin unificarea părților voastre feminine și masculine și să promovați un nou tip de relații de conducere.

A început cu femei stând una lângă alta, luându-și puterea înapoi, zdrobind rușinea.

Avem nevoie atât de puterea noastră feminină cât și de cea masculină pentru a crea echilibru; pentru a redescoperi înțelepciunea indigenă a tribului Kogi și a începe să ne respectăm pe noi înșine, unul pe altul și Pământul.

Ann Randrup 
http://foreverconscious.com

ro

Advertisements