Potrivirea nu este Același Lucru cu Apartenența

Dr. Nandy Hetenyi
11 Septembrie 2018

PHOTO CREDIT: PINTEREST

A aparține cu adevărat, ne cere adesea să rămânem singuri.

Fiind dispus să stai singur este un aspect riscant pentru sistemul nostru nervos, deoarece nu cunoaște încă diferența dintre eforturile făcute de măștile sociale bine pregătite pentru a se potrivi și iubirea condiționată pe care o primim cu sentimentul de a ne relaxa într-o adevărată apartenență și harul iubirii care este fericită să locuiască în toate colțurile luminii și ale întunericului.

Potrivirea se bazează pe frică.

Apartenența se bazează pe iubire.

A sta singur cu dorința de apartenență adevărată necesită o sarcină diferită – călătoria unui erou(eroină) care, ne va arăta din inimă din ce suntem cu adevărat făcuți în timp ce ne confruntăm cu aspectele din noi înșine pe care nu le iubim, că nu avem încredere, că punem condiții pentru noi înșine, că vrem să ne îndepărtăm de … părțile din noi înșine pe care le neglijăm, de care abuzăm sau altfel, ne dăm la o parte.

Pentru a fi singuri și a ne aparține, trebuie să ne confruntăm cu părțile din noi cărora nu le aparținem.

Înseamnă a merge pe drumul pavat cu curaj, ca să trecem prin frică cu o inimă deschisă.

Aici este locul unde se naște iubirea adevărată pentru noi înșine.

Învățăm să ne iubim pe noi înșine, prin relațiile noastre timpurii. Vom sorta prin ceea ce este iubitor și ce nu este, de care avem nevoie ca să ne formăm pentru a fi percepuți ca vrednici de iubire, chiar dacă este vorba de îndepărtarea unor părți din noi înșine.

Suntem socializați pentru a ne potrivi, pentru că suntem însoțiți de apartenență, dar am creat o lume în care foarte puțini dintre noi simțim că aparținem cu adevărat.

Este ușor a cultiva caracterul cuiva care se iubește, să se miște și să se comporte așa cum ar face cineva dacă s-ar iubi, dar aceasta este o imitație a iubirii pe care am învățat-o și numai ea se potrivește în principiu cu noi înșine, nu relaxarea în ceva mai profund, valabil în adâncurile oaselor noastre, după care majoritatea dintre noi tânjim.

Graţie. Apartenență. Acceptare. Reglare. Compasiune. Bunătate. Înţelegere.

Suntem învățați să ne îndepărtăm de rănile sufletești, să ne construim ego-ul și personalitățile în jurul protecției noastre de propria noastră durere.

Rănile sufletești sunt cele pe care trebuie să fim dispuși să ne sprijinim, să găsim modalități de a învăța căile de iubire în aceste locuri care nu au primit niciodată iubire, să găsim curajul de a ne deschide drumurile interioare pentru a ateriza într-un loc al apartenenței, în care ne simțim bine, indiferent de circumstanțe și greutăți și care curge și fluxul vieții trăiește și respiră prin noi.

Cultura noastră este o cultură care reproduce o lume de potrivire în cutii și în corpuri și în cuburi și spații pentru care noi oamenii nu suntem meniți. Există o mare schimbare pentru noi, deoarece chiar și pământul reacționează cu furie violentă că ne vom trăda propria noastră apartenență.

Vreau o lume în care toți aparținem. Aici, iubirea adevărată și tot ceea ce este bun se pot naște cu grație și se cultivă, se prețuiește și se respectă așa cum o face cineva după ce ajunge acasă dintr-o lungă noapte neagră a sufletului.

***
Dr. Nandi Hetenyi
http://www.rebellesociety.com